"Atunci, intr-o noapte am avut un vis. Se facea ca eram pe un tarm indepartat si ma uitam in jurul meu: marea era neagra ca smoala, clocotind plina de manie, cerul, deasupra, era la fel de negru, greu, amenintator; coborand tot mai jos si mai jos, la un moment dat cerul paru sa atinga marea. Nicio adiere de vant, linistea si nemiscarea erau de moarte; ma sufocam, nu mai puteam sa respir. Deodata, o panza alba, luminoasa, a fulgerat prin despicatura ingusta ramasa intre cer si mare. Era o barcuta care stalucea intre cele doua intunecimi, precipitandu-se rapid inainte in calmul sufocant, cu panzele umflate gata sa plesneasca...
De CATE ORI, in clipele grele, cand vedeam totul in negru si cei mai scumpi prieteni si cele mai increzatoare sperante ma paraseau, inchideam ochii si desluseam, printre gene, aceasta barca! Inima mea prindea curaj, sarea drept in picioare cu un strigat: Intinde panzele si nu-ti fie teama, fa-ti drum prin intuneric!"(Nikos Kazantzakis, Raport catre El Greco)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu